Sfantul Ierarh Nicolae I - copilaria

Sfantul Nicolae - copilaria 



Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinti din calendar, este praznuit la 6 decembrie.De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“.

Trăiau în părţile Lichiei, în cetatea Patara, doi dreptcredincioşi bogaţi şi din neam bun, numiţi Teofan şi Nona. Binecuvântata pereche ducea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, cu obiceiuri bune, faceri de bine, milostenii şi rugăciuni. Şi le-a dăruit Domnul lor fiu, pe care l-au numit Nicolae, nume care se tâlcuieşte „biruitor de popor", căci adevărat biruitor al răutăţii, spre folosul poporului, îi menise lui Dumnezeu să fie.

 De la naştere s-au arătat semne care mărturiseau că pruncul nu-i ca toţi ceilalţi: după naştere mama a rămas stearpă până la moarte, iar copilul nu sugea lapte miercurea şi vinerea decât o dată, seara. Şi s-a făcut precum zice psalmistul: „Ca un pom răsădit lângă izvorul apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa".
Creştea copilul cu anii, dar şi cu obiceiurile bune, iar la vremea şcolii a dobândit cu sârguinţă cunoştinţele trebuitoare unui bun slujitor al lui Hristos. Desăvârşit cu cuvântul, se străduia să aibă viaţă desăvârşită, potrivită cu vârsta şi cunoaşterea sa. Având înţelepciune adevărată şi minte curată, cugeta mereu la Dumnezeu şi pentru aceasta petrecea multe ceasuri în sfânta biserică. Rugăciunile lui iubitoare de Dumnezeu se lungeau câte o zi şi o noapte neîntrerupt. Se pregătea pe sine pentru că înţelesese cuvântul Sfintei Scripturi: „Voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu şi Du-hul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi".

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop, care, vă-zându-i bunele obiceiuri, a sfătuit pe părinţii săi să-l îndrepte spre slujirea Bisericii. La scurtă vreme a fost hirotonit preot. Ca preot, Nicolae trăia cu post şi rugăciuni şi îngrijea de turma sa. S-a întâmplat ca unchiul său, vrând să se închine la Sfintele Locuri, să plece, lăsând grijile pe care le avea în seama lui Nicolae. Tot atunci dragii săi părinţi s-au mutat la cer, lăsându-i mare avere. Mult a împărţit Nicolae la săraci, dar averea fiind mare, i-a mai rămas.